Statisticile arata ca, de 8 Martie, peste 10 milioane de femei din Romania sunt sarbatorite.
Ne amintim cu totii, cu bucurie si nostalgie, cum discutam cu doamna invatatoare despre surpriza pe care doream sa o facem mamei, cum invatam celebrul cantecel al carui refren incepea cam asa: “De ziua ta, mamico, in dar ti-am adus inima…” Bunicile primeau un buchet de flori si o imbratisare, doamnele profesoare aveau si ele pe catedra multe flori si mici cadouri personalizate…
Azi am crescut, suntem persoane ocupate si trebuie sa ne gandim la toate. Scenariul zilei a devenit obisnuinta. Grija ca trebuie sa cumparam ceva pentru toate femeile din viata noastra a transformat apropierea zilei intr-o adevarata aventura care ne poate obosi destul de mult, si fizic, si psihic. Multumirea sufleteasca, emotia, bucuria… aproape ca le-am pierdut.
As vrea ca anul acesta sa iesim din tiparul obisnuit cu un lucru nou, poate, pentru noi… As vrea sa ne amintim ca exista femeia care, coplesita de suferinta, a uitat ca este femeie. Femeia pentru care nu alearga nimeni in aceasta zi speciala. Nu primeste felicitari, mailuri, telefoane, vizite, afectiune, cadouri sau flori. Ea este femeia abuzata, femeia strazii, femeia care nu are ce sa manance sau cu ce sa se imbrace, femeia aflata intr-un azil sau care este batrana si singura, femeia grav bolnava, pe un pat de spital, femeia aflata in inchisoare…
Poate daca anul acesta le vom oferi acestor femei o floare, un zambet, o vizita, o strangere de mana sau o imbratisare, o vorba buna, un sprijin material, le vom aminti ca exista, iar noi vom redobandi bucuria sufleteasca si emotia zilelor de 8 Martie de altadata.
“… Si crede-ma, mamico, un dar mai frumos nu se putea…”
Recent Comments